Clubul Montan Apuseni

Posted in Despre noi

Clubul Montan Apuseni a luat ființă în anul 1997, când un grup de prieteni care lucrau pe atunci la Regionala CFR Cluj au decis să înființeze această asociație.

Inițial s-a numit Asociația de Turism Montan Feroviarul iar din anul 2004 am schimbat denumirea în Clubul Montan Apuseni.

Pagina web a Clubului Montan Apuseni prezintă pe larg istoricul clubului precum și activitățile derulate.

 

Am început să mergem organizat la munte în anul 1985 iar apoi am fost membri ai mai multor asociații montane: Miorița Cluj, Vlădeasa Cluj, Kogaion Orăștie și Speo Urșii Cluj.

Am participat la multe concursuri de turism montan, astfel că am avut ocazia să cunoaștem foarte bine cărările montane și de asemenea să ne facem noi prieteni în toată țara. De asemnea, am vizitat o mulțime de peșteri neamenajate, care în acea perioadă nu erau închise.

După formarea clubului am decis să luăm în custodie o clădire părăsită a școlii din satul Cheia, Cheile Rîmețului, pe care am folosit-o ca și Bază de Supraveghere Ecologică pentru proiectele de mediu care au urmat, cu aria de desfășurare în zona Cheilor Rîmețului.

Primul proiect l-am început în anul 2000, cu finanțare de la Fundația pentru Parteneriat din Miercurea Ciuc. Au urmat alte 14 proiecte, toate finanțate de către finanțatori privați, care au au fost în domeniul protecției mediului și a promovării turistice a zonei Cheilor Rîmețului.

În urma proiectelor derulate, 6 membri ai clubului au urmat cursurile de calificare ca și ghid/agent de tursim.

Din anul 2006 am început să concepem pachete turistice pentru promovarea zonei, cu precădere pentru grupuri mici de străini.

Oferta noastră se remarcă prin faptul că încercăm oferim pachete eco-turistice, în care accentul se pune pe parcurgerea pe jos a traseelor, în natură precum și prin respectul față de valorile comunităților vizitate.